Europarlamentarii nu doresc sa pedepseasca actuala administratie pentru greselile Cabinetului Nastase. Romania va beneficia de o incredere limitata, care se traduce prin continuarea monitorizarii pina in 2007.

Astazi, Comisia de politica externa a Parlamentului european va discuta raportul Moscovici asupra Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, iar Comitetul interparlamentar UE Romania va evalua stadiul indeplinirii celor 11 criterii adoptate in luna decembrie. Discutiile institutionale au fost precedate de o masa rotunda, organizata luni la Bruxelles de Clubul Romania UE, unde parlamentarii europeni si-au expus pozitiile privind votul din 13 aprilie. "Sint semnale clare ca o parte din parlamentarii europeni vor vota un "da" conditionat pentru Tratatul de aderare al Romaniei la UE.

Conditia este ca Parlamentul european sa continue monitorizarea atenta a Romaniei si dupa votul din 13 aprilie. Noului guvern i se acorda o incredere limitata, si nu trebuie sanctionat pentru nerealizarile guvernului precedent" a declarat europarlamentarul Joost Lagendijk, relateaza Euractiv.ro, partener al evenimentului. Reprezentantul comisarului pentru extindere, Kristian Herdberg, a afirmat ca "noua echipa pare foarte determinata sa duca la bun sfirsit reforma.

Intrebarea este daca va avea si puterea si aptitudinile sa indeplineasca toate conditiile necesare, in scurtul timp pina la aderare". Istoricul britanic Tom Gallagher, prezent la conferinta, crede ca "Romania trebuie sa adere in 2007. Intrarea in 2008 este acceptabila doar daca UE isi asuma partea sa de responsabilitate pentru esecul aderarii intirziate", amintind in context ca dupa 2000, actori cheie din Uniune au fost mai preocupati de agenda aderarii decit de reformele reale din Romania.

Rezolutia Moscovici

Proiectul de rezolutie intocmit de raportorul Pierre Moscovici subliniaza faptul ca, in pofida recentelor eforturi de combatere a coruptiei si in special a celei de la nivel inalt, acest fenomen continua sa submineze viata politica si economica a Romaniei.

Se cere garantarea unei independente totale a presei si a justitiei. In domeniul economic, raportorul Pierre Moscovici recomanda autoritatilor romane sa continue eforturile de reducere a deficitului bugetar precum si a celui de concurent, pentru a atinge astfel inflatia prognozata. Documentul elaborat de Moscovici mai solicita o imbunatatire substantiala a situatiei persoanelor tratate in clinicile de psihiatrie, eforturi suplimentare pentru protejarea mediului inconjurator si implementarea efectiva a reformelor din domeniul judiciar.

Autoritatile romane sint incurajate sa lanseze o campanie larga si obiectiva pentru a informa cetatenii despre avantajele, dar si despre obligatiile determinate de accederea la UE, astfel incit populatia sa fie constienta de optiunile pe care le are precum si pentru a fi implicata in acest proces. Proiectul de rezolutie atrage atentia ca, daca Romania nu va indeplini o serie de angajamente in domeniile justitie, afaceri interne, concurenta si mediu, Consiliul European va amina in mod justificat aderarea tarii noastre pina la 1 ianuarie 2008.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.