Presedintele SUA a propus fixarea unui obiectiv pe termen lung in lupta contra incalzirii climatice, insa initiativa sa a fost primita cu scepticism de multe state europene

George W. Bush a declarat ca va discuta despre noi negocieri la nivel global pentru reducerea gazelor cu efect de sera dupa 2012, saptamina viitoare, la summitul G8 din Germania. "Statele Unite vor sa lucreze cu alte tari pentru a stabili un nou cadru referitor la emisiile de gaze cu efect de sera atunci cind Protocolul de la Kyoto va expira, in 2012", a spus Bush, intr-un discurs, la Washington. El a precizat ca

SUA vor avea intilniri cu principalele tari responsabile pentru emisiile de gaze.

Declaratia liderului american a fost primita cu entuziasm de state cum ar fi Japonia si Marea Britanie, in timp ce alte tari europene si presedintele Comisiei Europene au criticat propunerile lui Bush.

"Este un enorm pas inainte fata de situatia in care ne aflam in urma cu citiva ani, care ofera un cadru bun pentru Reuniunea G8", a declarat, la Johannesburg, premierul britanic Tony Blair. In opinia lui Blair, acest lucru inseamna ca America recunoaste ca schimbarile climatice sint importante si ca este dispusa sa faca parte dintr-un acord mondial pentru reducerea emisiilor de gaz de sera. "Cred ca SUA trateaza in sfirsit cu seriozitate problema incalzirii climatice", a declarat premierul japonez Shinzo Abe.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.