O investigatie a postului BBC News a relevat ca lucratorii imigranti din estul Europei sunt supusi sistematic exploatarii in Marea Britanie, fiind fortati sa traiasca in conditii inumane si sa accepte plati sub salariul minim pe economie.

Organizatia care reglementeaza activitatea celor care mijlocesc angajarea lucratorilor a afirmat ca exista dovezi privind aparitia unui nou tip de trafic de persoane.

BBC a obtinut informatii privind viata lucratorilor imigranti prin intermediul lui Audrius Lelkaitis, un jurnalist lituanian de 33 de ani, care a fost de acord sa pretinda ca e in cautarea unui loc de munca in Marea Britanie. Jurnalistul a avut asupra sa o camera ascunsa.

Exploatare

BBC are imagini care il arata pe Lelkaitis platind sute de lire unor agentii si oameni de legatura care ii promit ca ii vor gasi de lucru in orasul Hull. Cand insa reporterul a ajuns acolo, a descoperit ca locul de munca promis nu exista. Utilizarea inselaciunii pentru a aduce lucratori straini in Marea Britanie constituie trafic de persoane, potrivit legii.

Compania unde ajunge in cele din urma il muta din Hull in North Yorkshire, unde i se gaseste un loc de munca intr-o companie din domeniul industriei chimice. Este cazat intr-o fosta ferma agricola, 12 persoane intr-o singura camera, in paturi inghesuite. Lelkaitis este platit sub salariul minim pe economie iar firma ii retine 50 de lire pe saptamana pentru cazare, desi nu ii ofera decat doua zile de munca.

in plus, angajatorul i-a oprit si salariul pe doua saptamani, iar oficialii citati de BBC spun ca practica blocarii salariului aplicata muncitorilor care deja sunt datori in momentul in care ajung in Marea Britanie contribuie la aparitia unei forme ilegale de munca fortata. Lucratorul este practic obligat sa munceasca in orice conditii pentru a-si achita datoriile.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.