Australia a anuntat ca intentioneaza sa isi suplimenteze prezenta militara in Afganistan.

Pana la sfarsitul anului viitor, numarul soldatilor sai aproape se va dubla, a spus premierul John Howard.In prezent, aproximativ 550 de militari australieni se afla in Afganistan.

Potrivit lui John Howard, printre cei care vor veni in ajutorul contingentului aflat deja in Afganistan se numara 300 de membri ai fortelor speciale."Nu putem castiga razboiul fara un efort suplimentar", a spus domnul Howard, adaugand ca asta ar putea insemna noi pierderi umane.

Regiune periculoasa

Primele intariri vor fi trimise in provincia Uruzgan, unde vor incerca sa stabilizeze situatia creata de refacerea unor celule de putere ale Talibanilor. Pana la mijlocul acestui an, numarul militarilor australieni din Afganistan va ajunge la aproximativ 900."Am luat aceasta hotarare pe fundalul inrautatirii situatiei din sudul Afganistanului", a declarat John Howard.

In opinia premierului Howard, operatiunile antiteroriste din Afganistan si Irak servesc intereselor nationale ale Australiei.Zona in care vor fi trimise intariri e foarte aproape de centrul insurgentei talibane.

In 2006, in aceasta regiune s-au purtat cele mai grele lupte de dupa interventia coalitiei internationale din 2001.Se presupune ca in confruntarile din 2006 au fost ucise 4.000 de persoane.Situatia s-a inrautatit in lunile din urma. La sfarsitul saptamanii trecute, sase soldati canadieni au fost ucisi.Australia este unul dintre cei mai apropiati aliati ai Statelor Unite si unul dintre primele state care au trimis militari in Afganistan, in 2001.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.