Preturile petrolului ar trebui sa urce iar peste 70 de dolari/barilul, ca rezultat al vremii reci din emisfera nordica si a deciziilor Organizatiei tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC), a spus, duminica, directorul administrativ al companiei petroliere iraniene de stat NIOC.

"Pretul petrolului pe piata mondiala a fost si peste 70 de dolari/baril, in trecut, dar, luand in considerare faptul ca se apropie iarna si creste cererea, pretul petrolului ar putea urca", a spus potrivit NewsIn directorul administrativ al companiei petroliere iraniene de stat NIOC, Gholamhossein Nozari.

"Incercam sa urcam actualul pret al petrolului prin controlul pietei", a spus agentia oficiala de stiri IRNA. Pretul petrolului pe piata americana si pe cea londoneza a fost putin peste 62 de dolari/baril, la sfarsitul sedintei de tranzactionare de vineri.

Organizatia tarilor Exportatoare de Petrol are o intalnire la 14 decembrie, cand va hotari politica OPEC. Presedintele OPEC, Edmund Daukoru a spus ca este in favoarea reducerii productiei de petrol a cartelului, accentuand reducerea anterioara, de 1,2 milioane de barili pe zi, din octombrie.

Guvernatorul OPEC al Iranului, Hossein Kazempour Ardebili a spus ca ministrii OPEC trebuie sa ia in considerare rezervele largi de petrol ale americanilor, dolarul in depreciere, incetinirea sub asteptari a cresterii economice a lumii si estimarile de majorare a productiei de petrol a tarilor nemembre OPEC.

"OPEC va lua hotararile adecvate tinand cont de aceste realitati", a spus, duminica, Ardebili, cu ocazia unei conferinte dedicate energiei tinuta la Teheran.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.