Presedintele George Bush a inceput ieri, la Casa Alba, o noua serie de consultari privind Irakul, in tentativa de a gasi o iesire pentru SUA in razboiului care a costat deja viata a peste 2.800 de militari americani. Intre timp, la Londra, premierul Tony Blair a cerut Siriei si Iranului un plus de implicare in eforturile de pace din Irak si din Orientul Mijlociu, in general.

Slabit de victoria democrata in congres, Bush a promis sa iasa in intampinarea opozitiei in toate marile subiecte, fara a-si nega principiile. In cazul Irakului, retragerea celor 150.000 de militari americani deplasati in zona, nu se poate face "decat cu o victorie", a subliniat totusi Bush. In ajun, democratul Carl Levin, invitat sa devina in ianuarie, presedintele comisiei senatoriale pentru fortele armate, a afirmat ca doreste ca SUA sa-si aduca soldatii acasa in decurs de 4 - 6 luni. "Trebuie demarata o faza de redeplasare a fortelor din Irak", a spus el pe canalul de televiziune ABC. Cateva ore mai tarziu, un nou atentat comis la Bagdad omora circa 50 de irakieni.

Grup de analize

In goana dupa solutii, Bush i-a chemat aseara, la Casa Alba, pe membrii Grupului de analize pentru Irak, format din initiativa congresului si condus de fostul secretar de stat, James Baker, secondat de fostul parlamentar democrat Lee Hamilton. Grupul, care urmeaza sa-si publice concluziile luna viitoare, ar putea propune o retragere graduala si deschiderea de discutii cu Siria si Iran, pentru a ajuta la restaurarea stabilitatii. Potrivit mediilor britanice, George Bush, a avut vineri cu premierul britanic, Tony Blair, principalul sau aliat in Irak, o lunga conversatie telefonica despre schimbarile care se impun in strategia aplicata in aceasta tara.

Schimbare de tactica

Tot presa sustine ca Blair urma sa solicite Damascului si Teheranului sa dea o mana de ajutor pentru identificarea unei solutii in Irak. Dar, ar fi subliniat premierul britanic, "daca Siria si Iran isi imagineaza ca vor putea in schimb, revendica unele concesii, se insala". Oricum, un lucru este cert - pentru Blair, problema Irakului, unde britanicii au mai pierdut ieri patru militari, nu mai poate fi tratata de o maniera izolata. "Iran si Siria pot juca un rol mai constructiv", declara, in acest context, purtatorul de cuvant al sefului executivului de la Londra. Intre timp, la Pentagon, seful statului major interarme, generalul Peter Pace (foto jos) a indicat, fara alte detalii, ca armata americana gandeste o schimbare de tactica in Irak. Surse anonime sustin ca generalul Pace a instituit in cadrul statului major un grup de lucru format din strategi cu experienta recenta in Irak.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.