Fostul presedintele irakian Saddam Hussein a primit verdictul in procesul in care este acuzat de crime impotriva umanitatii: moarte prin spanzurare, plus 20 de ani de inchisoare.

Verdictul a venit cu doua zile inaintea alegerilor legislative din SUA. "Este o zi mare pentru poporul irakian", a precizat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Tony Snow.

Decizia nu a parut sa surprinda opinia publica internationala, miza procesului fiind, de fapt, controlul asupra puterii interne din Irak, si nu condamnarea lui Saddam, au comentat analistii politici.

Avocatii fostului lider irakian au protestat la decizia venita din partea unui "tribunal ilegal" care nu poate fi corect atat timp cat a fost creat de americani.
Opinia publica internationala a fost impartita. In timp ce Londra a salutat decizia Inaltului Tribunal Penal Irakian apreciind verdictul ca fiind "o decizie suverana", Madridul s-a aratat impotriva pedepsei cu moartea, Europa abolind aceasta masura punitiva. Si Iranul a primit pozitiv verdictul, pe cand Israelul a fost rezervat in declaratii. Rusia, pe de alta parte, a avertizat Occidentul ca executarea lui Saddam ar putea avea consecinte grave, dar totodata considera ca verdictul este mai mult unul "moral" si ca nu va fi pus in aplicare.

In Irak, premierul Nuri al-Maliki a spus ca a luat sfarsit o "perioada neagra", dar presedintele Jalal Talabani a refuzat sa comenteze decizia. Verdictul a generat manifestari de bucurie la Bagdad si pe intreg teritoriul irakian, dar si rafale de focuri de arma.
Alaturi de Saddam, doi fosti oficiali, printre care fratele sau vitreg, Barzan al-Tikriti, vor fi spanzurati daca procedura de apel declansata automat va fi respinsa. De asemenea, fostul vicepresedinte a fost condamnat la inchisoare pe viata, iar alti trei fosti oficiali ai Partidului Baas au primit pedepse de cate 15 ani de inchisoare.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.