Un atac surpriza al trupelor pakistaneze, sustinut de elicoptere militare, lansat asupra unei scoli islamice din apropierea granitei cu Afganistanul, s-a soldat cu aproximativ 80 de victime, a anuntat ieri un purtator de cuvint al guvernului de la Islamabad. General-maiorul Shaukat Sultan a precizat insa ca, in momentul atacului, nici un militant cunoscut nu s-a aflat in cladirea din satul Chenagai, din regiunea tribala Bajaur.

Se pare insa ca Maulana Liaqatullah, directorul scolii, figureaza printre cei ucisi. Conform rapoartelor guvernului pakistanez, aceasta scoala avea legaturi cu reteaua terorista al-Qaeda si adapostea cel putin 70 de militanti. Atacul a avut loc la ora locala 5:00, inainte de rasaritul soarelui si, conform unor surse locale din rindul populatiei civile, in incinta scolii nu se aflau decit 50 de elevi, in special cei tineri, adultii locuind in gazda in satele dimprejur. Triburile locale au denuntat atacul, considerind ca au fost ucisi "tineri nevinovati", aflati in internatul unei scoli. Unul dintre triburi a intins pe marginea drumului trupurile a 20 dintre cei ucisi pentru a demonstra putinilor ziaristi ajunsi la fata locului ca au murit civili oarecare si nu "militanti islamisti", cum sustine armata pakistaneza.

Mii de oameni au participat ieri la inmormintarea victimelor, care a durat pina seara tirziu, deoarece peste 30 de trupuri au fost atit de sfirtecate incit cu greu au putut fi adunate in saci de plastic, goliti de ingrasaminte pentru a deveni cosciuge ad-hoc. Regiunea Bajur, de la granita dintre Pakistan si Afganistan, este semiautonoma, liderii tribali fiind singurele autoritati recunoscute in zona. Un membru al Parlamentului pakistanez, Siraj ul-Haq, reprezentant al provinciei respective, a condamnat atacul si a renuntat la functia de parlamentar, in semn de protest.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.