Clima a dat peste cap nu o data cursul istoriei. Exista si un top 10 al interferentelor ei, alcatuit de Laura Lee, autoarea celui mai recent volum in domeniu.
Hiroshima, Salamina, Long Island - trei momente in care destinul unui conflict armat esential pentru istoria moderna s-a aflat sub vremi. "Dati vina pe ploaie", cartea din 2006 a americancei, ia la puricat modul in care fenomenele meteorologice au determinat rezultatul unor evenimente istorice. Pentru publicatia "Live Science", Laura Lee a alcatuit un clasament al celor mai spectaculoase incidente de acest gen.
Norii au luat coronita
Pe primul loc sta ferm cerul senin de deasupra Hiroshimei, din 6 august 1945. Mai exact, "acoperirea norilor e sub trei zecimi", raporta avionul de recunoastere, adica suficient de senin pentru a lansa bomba asupra orasului in cauza, scutind tinta de rezerva. Ceea ce nu s-a intimplat si pe 8 august al aceluiasi an: a doua bomba nucleara trebuia sa loveasca Kokura, doar ca aceasta avea vizibilitate redusa din cauza norilor, asa ca Nagasaki a incasat catastrofa. Argintul si bronzul sint ambele legate de Rusia, primul revenindu-i lui Hitler, al doilea - lui Napoleon.
Cind dictatorul german a vrut sa invadeze domeniul lui Stalin, victoria parea atit de sigura incit unii dintre soldati si-au luat uniformele de parada. Ceea ce toti au uitat sa ia era echipamentul de iarna, iar absenta acestuia a determinat infringerile de la Moscova si Stalingrad. Ironia sortii a fost ca operatia germana de invadare a Rusiei din 1941 purta tocmai numele de Taifun, fiind una dintre numeroasele manevre botezate dupa fenomene meteorologice extreme. Soarta nemtilor au impartasit-o si cei 600.000 de soldati napoleonieni, la fel de increzatori in triumf in 1812. Reprezentau cea mai mare armata pe care o vazuse Europa pina atunci. Doar 150.000 dintre ei au revenit in Hexagon, restul cazind victime frigului rusesc. Acesta a reusit sa decimeze 50.000 de cai in doar 24 de ore.
Virginia, Revolutia franceza si George Washington
Revolta a citeva mii de sclavi din Richmond, Virginia (1800), a fost inabusita de o furtuna apriga. Care a durat suficient de mult pentru a impiedica liderii sa se adune intr-un singur loc si a condus la deconspirarea complotului.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro