John Negroponte a facut aceste declaratii dupa publicarea concluziilor serviciilor secrete americane care au dat o noua lovitura presedintelui american George W. Bush, cu putin timp inainte de alegerile legislative din SUA. Liderul de la Casa Alba a sustinut in nenumarate randuri ca razboiul din Irak ar fi ameliorat securitatea Americii.
"Jihadul irakian este pe cale sa formeze o noua generatie de lideri si de soldati ai terorismului", a declarat John Negroponte, comentand pe marginea unui raport dat publicitatii la sfarsitul saptamanii trecute, in care sunt reflectate punctele de vedere exprimate de 16 agentii ale serviciilor secrete ame-ricane. Documentul constituie prima analiza oficiala a terorismului mondial realizata de SUA dupa declansarea razboiului impotriva Irakului, in martie 2003.
"Cu toate acestea, daca teroristii care parasesc Irakul realizeaza ca au esuat, si sunt perceputi astfel, un numar mic de combatanti doresc sa continue lupta", a precizat John Negroponte. "Aceste informatii au lasat unora falsa impresie ca estimarile serviciilor secrete americane privesc inainte de toate legaturile intre Irak si terorismul international", a explicat John Negroponte.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop sănătate 27 aprilie-3 mai: Un moment astral RAR îți influențează...
Sursa: garbo.ro
-
5 lucruri pe care să nu i le spui unei femei care încearcă să aibă un copil...
Sursa: kudika.ro