Conform anchetei desfasurate de reporterii cotidianului britanic "The Independent", in urma cu o saptamina, doi cetateni britanici de origine pakistaneza au fost arestati la Karachi si respectiv Lahore, in Pakistan.

Ei sint cei care, in timpul anchetei, au furnizat informatii importante despre vastul complot terorist ce viza doborirea unor avioane comerciale, pe rute transatlantice. In urma cu patru sau cinci zile, un al treilea suspect a fost arestat in Pakistan. Abia dupa aceea autoritatile britanice au arestat joi, 24 de persoane, pe baza informatiilor primite din Pakistan. Un oficial din cadrul serviciilor de informatii pakistaneze a afirmat insa ca primele date provin de la un militant islamist arestat in urma cu mai multe saptamini, in apropierea granitei dintre Pakistan si Afganistan. Declaratiile acestuia ar fi dus la arestarea celor trei britanici si au jucat un rol important in "demascarea planului".

Doar "amatori pasionati"

Expertii in securitate din Germania presupun ca suspectii care au organizat complotul dejucat de autoritatile britanice fac parte dintr-un grup afiliat miscarii internationale a jihadului, fiind inspirati de al-Qaeda, dar fara o legatura directa cu aceasta, relateaza Der Spiegel. Si unele surse din serviciile americane de informatii au aceeasi parere si apreciaza ca reteaua are in jur de 50 de membri. Pina in prezent nu exista nici o dovada ca gruparea a avut vreo legatura directa cu Osama bin Laden sau cu adjunctul sau, Ayman al-Zawahiri, dar expertii nu exclud posibilitatea ca atentatorii sa fi participat, in trecut, la antrenamente in bazele teroriste din Pakistan. Suspectii arestati de autoritatile britanice trebuie priviti ca niste "amatori pasionati", spun expertii germani in domeniul securitatii. Si ex-pertul israelian Reuven Paz spune ca cei arestati la Londra apartin unei "noi generatii a celor care cauta jihadul", o generatie cu o educatie islamica slaba, dar foarte motivati "istoric". Ei initiaza operatiuni potrivit strategiei al-Qaeda, dar nu asteapta ca reteaua sa-i recruteze.

Se schimba securitatea in aviatie

Se pare ca teroristii intentionau sa foloseasca peroxid pus in sticle de bauturi energizante pe care apoi, in timpul zborului, le-ar fi detonat cu ajutorul unor declansatoare artizanale. Din acest motiv, sefii securitatii aeriene au convenit, ieri, in cadrul unei reuniuni de urgenta, interzicerea pe termen lung a lichidelor la bordul avioanelor comerciale. Restrictiile se vor aplica pentru toate cursele care pleaca din Marea Britanie, iar masurile vor fi aduse in atentia autoritatilor aeriene internationale. O sursa din cadrul Ministerului Transporturilor a afirmat ca informatiile adunate inainte de alerta terorista ar putea schimba complet masurile de securitate in aviatie.

Bunurile teroristilor, puse sub sechestru

Banca Angliei, la cererea Trezoreriei britanice, a pus sub sechestru bunurile a 19 dintre cei 24 de suspecti arestati sub acuzatia ca intentionau sa arunce in aer mai multe avioane aflate in zbor. Conturile lor nu vor mai putea fi folosite nici de mebrii familiilor. Autoritatile au anuntat ca inca cinci persoane au fost adaugate pe lista suspectilor si au fost date in urmarire generala.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.