La Kiev, tensiunile politice sporesc periculos in intensitate. In oras si-au facut aparitia doua tabere de corturi.

Una, in centrul capitalei, pe locul faimosului de acum Maidan, ridicata sub steaguri albe cu o inima rosie pe mijloc - stindardul Blocului Iulia Timosenko. La mica distanta, chiar in parcul din fata Radei Supreme, si-a amenajat statul major Partidul regiunilor, sub drapele albastre. Presa vorbeste tot mai insistent despre o noua revolutie, fara a indica insa de ce culoare ar putea fi presupusa revolta. Analistii nu impartasesc insa parerea ziaristilor.

"Va fi vanzoleala, ceva mitinguri, multa galagie, dar in nici un caz nu se va ajunge la varianta de Maidan-2004", au spus ei. Motivul este simplu - multi dintre cei care au constituit, in urma cu doi ani, sufletul acelei miscari de eliberare din chingile unui regim mult prea autoritar sunt dezamagiti de prestatiile fostilor lor idoli si nu mai au incredere nici in Viktor Iuscenko, devenit gratie lor sef al tarii, si in Timosenko, ale carei interese s-au dovedit departe de cele ale oamenilor. Dar, daca afara lumea nu s-a luat inca la bataie pentru apararea "convingerilor lor politice", in Rada Suprema s-a ajuns chiar la focuri de arma. Asta s-a intamplat ieri.

S-a tras nu cu gloante adevarate, ci cu unele oarbe, si asta dupa o tranta zdravana intre alesii natiunii, care nu reusesc, de aproape trei luni, sa imparta puterea si zonele de interes. Problema este ca, deocamdata, nu se vad semne de redresare. Iuscenko s-a intalnit ieri cu Ianukovici, liderul regionalilor si aspirant la functia de premier. Dialogul a esuat, potrivit informatiilor de la Kiev. Cu alte cuvinte, confruntarea continua.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.