Dupa o intrevedere cu primul ministru israelian Ehud Olmert, domnul Bush a sugerat ca ar putea sprijini acest plan daca negocierile cu palestinienii se vor dovedi sterile.
Presedintele american a precizat ca se va intalni in curand cu presedintele Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas.
Pe culoarele Casei Albe se spune ca folosirea cuvantului 'indraznet' pentru descrierea planului de redesenare a granitelor Israelului este rezultatul unor intense negocieri care au precedat intalnirea dintre presedintele Bush si premierul Olmert.
'Un pas important'
George Bush a spus ca planul poate reprezenta un pas important spre obtinerea pacii.
"Aceste idei indraznete", a explicat domnul Bush, "ar putea conduce la crearea a doua state in cazul in care nu se va face nici un progres in perioada urmatoare in cadrul asa-numitei foi de parcurs".
Planul prevede retragerea majoritatii asezarilor israeliene cu exceptia unor centre importante israeliene din Cisiordania si este privit de palestinieni si de lumea araba in general drept o noua confiscare de teritorii palestiniene de catre Israel.
E posibila reluarea dialogului cu palestinienii
Reactia presedintelui Bush ar putea sugera insa ca s-a ajuns la un acord ca Washingtonul nu se va opune trasarii unilaterale a noilor granite ale Israelului, daca palestinienii vor refuza sa negocieze.
La randul sau, premierul Ehud Olmert a fost de acord sa incerce sa discute cu liderii palestinieni.
Am spus ca voi face un efort real de a negocia cu palestinienii in baza foii de parcurs care este cadrul oricaror negocieri viitoare in vederea obtinerii unei paci de durata cu palestinienii, a spus premierul israelian.
Negocierile vor avea loc nu cu guvernul Hamas care nu recunoaste dreptul la existenta al statului Israel, ci cu presedintele Mahmoud Abbas.
Despre autor:
Sursa: Bbc.co.uk
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro