Ministrul rus al apararii, Serghei Ivanov, a anuntat o reforma radicala a modului in care sunt finantate si conduse fortele armate ale Rusiei.

Intr-un discurs in fata parlamentului, domnul Ivanov a expus un proiect ambitios care ar urma sa fie pus in aplicare in urmatorii cinci ani.

Planurile lui Serghei Ivanov prevad reducerea numarului de generali si amirali la ceea ce el a numit nivelul normal acceptat astazi in lume.

Ministrul apararii vorbeste despre o armata mai profesionista, insa se fereste sa sugereze ca ar fi momentul incetarii recrutarilor obligatorii.

De anul viitor, circa 70 la suta din militari angajati cu contract. Anterior, ministrul apararii opinase ca tranzitia catre o armata de profesionisti va dura circa un deceniu.
Insa acum, dupa cum spune analistul BBC Steven Eke, se pare ca procesul va fi accelerat.

Oficialii rusi au repetat ca aceste planuri reprezinta un pas important inainte pe calea combaterii abuzurilor si a indisciplinei.

Domnul Ivanov a mai anuntat ca vor fi eliminate circa 30 de mii de posturi din aparatul birocratic care deserveste fortele armate.

Revenind la evolutiile de pe scena internationala, ministrul rus al apararii s-a declarat ingrijorat de planurile americane de a plasa sisteme anti-racheta in Europa de Est si a cerut ca planificarea militara a guvernului sau sa tina cont de aceste noi evolutii.

Serghei Ivanov este primul ministru civil al apararii in Rusia si are o mare influenta politica la Kremlin.
Ca si Vladimir Putin, vine din zona serviciilor secrete si mass-media il considera un posibil succesor al actualului lider de la Moscova.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.