Americanii au lansat, vinerea trecuta, un atac aerian asupra unui sat pakistanez, dar se pare ca tinta lor, temutul terorist Ayman al-Zawahiri, numarul doi in al-Qaeda, nu era acasa. "Fusese invitat la o cina, dar nu avem nici o dovada a prezentei lui la locul atacului", a declarat un oficial din cadrul serviciilor de informatii pakistaneze.

Un alt oficial sustine ca doi clerici islamisti locali, despre care se stie ca ascund militanti al-Qaeda, au participat la cina, dar au parasit zona cu cateva ore inainte de atac. In schimb, tirurile americanilor au ucis 18 sateni, inclusiv copii si femei, lucru care a provocat nemultumirea autoritatilor.

Islamabadul a anuntat ca-l va convoca pe ambasadorul SUA, pentru a protesta oficial impotriva atacului, intr-un moment in care pakistanezii sunt din ce in ce mai nemultumiti de actiunile americanilor pe teritoriul tarii lor. Ieri, mii de persoane au protestat dupa atacul aerian american. Nu este foare clar daca Zawahiri a fost anihilat, informatiile privind soarta teroristului fiind foarte controversate. SUA au pus o recompensa de 25 milioane dolari pe capul Zawahiri sau bin Laden.

Ministrul pakistanez al Informatiilor, Rashid Ahmed, a afirmat ieri ca Islamabadul va protesta oficial impotriva atacului american. Oficialul a adaugat ca Pakistanul nu dispune de informatii despre Zawahiri (foto), insa surse guvernamentale de la Islamabad declarasera, in cursul zilei de sambata, ca acesta nu se afla in satul Damadola in momentul producerii atacului.

Se presupune ca avionete fara pilot ale CIA, drone, au fost folosite in atacul de la granita cu Afganistanul, au declarat surse americane citate de Reuters. Un inalt oficial pakistanez, a carui identitate nu a fost dezvaluita, sustine ca Zawahiri nu se afla in sat la momentul atacului. "Zawahiri nu era acolo in acel moment", a spus oficialul, citat de Reuters. Surse ale serviciilor secrete pakistaneze aveau informatii potrivit carora chirurgul egiptean s-ar fi aflat in zona Bajaur, unde a avut loc raidul americanilor. Presedintele pakistanez Pervez Musharraf a confirmat ca autoritatile investigheaza incidentul din regiunea Bajaur.

Cine este Zawahiri

Chirurgul egiptean Ayman al-Zawahiri este mentorul lui Osama bin Laden si a devenit in ultima vreme cea mai mediatizata figura a retelei al-Qaeda, prin mesaje video frecvente care denunta actiunile SUA si ale aliatilor sai, transmite Reuters. Cu ochelari, barba si par carunt, medicul egiptean cu varsta in jur de 50 de ani este al doilea, dupa bin Laden, pe lista FBI a celor mai cautati teroristi, pentru ambii existand cate o recompensa de 25 milioane dolari.

Cei doi au reusit sa scape cand trupele sub comandament american au invadat Afganistanul si au doborat Guvernul taliban, la sfarsitul anului 2001, in urma atentatelor de la 11 septembrie 2001 din SUA. In 2005, Zawahiri a aparut in mai multe inregistrari video si audio, criticand razboiul american din Irak, laudand talibanii si atentatele de la 7 iulie de la Londra si cerand musulmanilor sa ajute victimele cutremurului din Pakistan de la 8 octombrie.

In cea mai recenta inregistrare, difuzata de televiziunea araba Al-Jazeera la 6 ianuarie, Ayman al-Zawahiri declara ca planul presedintelui american de retragere din Irak ar fi dovada faptului ca Washingtonul a fost invins de musulmani. "Bush, trebuie sa recunosti ca ai fost invins in Irak si Afganistan si vei fi invins in Palestina curand", spunea Zawahiri care purta turban in inregistrare si avea o pusca in mana.

Despre bin Laden se crede, de asemenea, ca s-ar ascunde undeva la granita dintre Afganistan si Pakistan, dar acesta nu a aparut in nici o inregistrare video de la 30 octombrie 2004, iar ultimul sau mesaj audio dateaza din decembrie 2004. Ultima inregistrare video a celor doi lideri teroristi impreuna a fost difuzata de Al-Jazeera la 10 septembrie 2003. Ei erau prezentati plimbandu-se intr-un peisaj muntos, indemnand la jihad si laudandu-i pe autorii atacurilor din 11 septembrie.

Sotia si fiicele lui Zawahiri, ucise

Analistii il considera pe Ayman al-Zawahiri principalul organizator al actiunilor al-Qaeda si cel mai apropiat mentor al lui bin Laden. "Ayman este pentru bin Laden precum creierul pentru trup", este de parere Montasser al-Zayat, avocat din Cairo care l-a reprezentat la un moment dat pe Ayman al-Zawahiri.

Intr-un mesaj de dupa 11 septembrie, Zawahiri numeste atentatele "o mare victorie" implinita "gratie lui Allah", dar numarul doi al al-Qaeda nu a fost intotdeauna la fel de entuziast. Potrivit unor surse afgane, in momentul invaziei americane in aceasta tara din 2001, el a avut o criza de furie in fata nonsalantei luptatorilor talibani care jucau badminton in spatele liniei de front, in timp ce din cer cadeau bombe americane. Zawahiri si bin Laden s-au intalnit la jumatatea anilor '80, cand amandoi se aflau in orasul pakistanez Peshawar pentru a sprijini gherilele care luptau cu sovieticii in Afganistan si ulterior au continuat sa colaboreze strans.

Se spune ca sotia si cele trei fiice ale sale au fost ucise in decembrie 2001, intr-un raid asupra orasului Kandahar, centrul rezistentei talibane.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.