Potrivit MEDIAFAX, intr-o scrisoare transmisa CIA, Petraeus, in varsta de 60 de ani, spune ca s-a intalnit cu presedintele SUA Barack Obama la Casa Alba si l-a rugat "sa ii permita, din motive personale, sa demisioneze din functia sa".
"Dupa ce am fost casatorit timp de 37 de ani, am dat dovada de o judecata extrem de precara si am intrat intr-o relatie extraconjugala", a scris David Petraeus. "Un astfel de comportament este inacceptabil, atat pentru un sot, cat si pentru un lider al unei organizatii ca a noastra", a mai spus Petraeus.
Barack Obama a transmis, intr-o declaratie oficiala, ca a acceptat demisia lui Petraeus, multumindu-i pentru activitatea sa la CIA si pentru ca a condus trupele americane in Irak si Afganistan.
Demisia lui Petraeus, brusca si neasteptata, pare sa puna capat carierei publice a unui om care a jucat un rol cheie in razboiul din Irak. Decizia risca sa conduca la o perioada de instabilitate in cadrul Agentiei Centrale pentru Informatii, care se confrunta cu reduceri bugetare si cu critici dupa moartea ambasadorului SUA, Chris Stevens, ucis la consulatul din Benghazi (Libia).
Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de informatii, Michael Morell, directorul-adjunct al CIA, va prelua interimarul functiei de director-general. Morell a detinut interimarul si dupa plecarea fostului director CIA Leon Panetta.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Dosarul Mineriadei: Petre Roman a ajuns la Parchetul General. Ion Iliescu va...
Sursa: wall-street.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Motivul pentru care Roxana Vancea l-a retras pe Milan din învățământul...
Sursa: kudika.ro