"Exercitarea puterii, in prezent, este foarte dura. Nu mai exista nicio indulgenta, niciun respect. Dar stiam acest lucru", declara seful statului francez, care se afla la cel mai scazut nivel in sondaje.
Potrivit unui sondaj TNS Sofres publicat miercuri, presedintele inregistreaza o scadere de cinci puncte procentuale in comparatie cu scorul din luna octombrie, doar 36% dintre francezi afirmand ca au incredere in el.
Insa presedintele vrea sa isi asume aceasta situatie. Puterea, "am vrut-o", subliniaza el, "nu doar din motive personale, (ca) destin al unei vieti. Ci deoarece eu cred ca pentru Franta este mai bine ca o (formatiune) de stanga sa efectueze aceasta mutatie, ca ea sa fie efectuata prin negociere, in dreptate, fara ca cei mai fragili sa fie raniti sau desconsiderati. Ceilalti ar fi facut acest lucru, fara indoiala, insa in mod brutal".
Foarte criticat de catre opozitia de dreapta, comentatori si presa, Hollande isi apara modul de guvernare, fondat pe negocieri. "Imi asum aceasta metoda. Este nevoie de timp pentru a decide, deoarece, odata ce ai decis, decis ramane. Uitati-va la Sarkozy. I-au trebuit trei ani sa desire scutul fiscal", spune el in aceasta discutie cu jurnalisti de la Le Monde, scrie MEDIAFAX.
Francois Hollande concede, totusi, ca "in termeni de comunicare, negocierea este mai putin usor de purtat, deoarece necesita timp. Vom vedea ce voi lasa eu (in urma mea) la finalul mandatului de cinci ani".
"Ne aflam in al treilea an de criza. Relansarea (economica) va sosi, este o problema de ciclu", subliniaza el. Totusi, "se poate petrece, de asemenea, un scenariu negru, cel al recesiunii", adauga presedintele Frantei.
Materialele regenerabile și rolul lor în economia circulară
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro