Iranul isi continua programul nuclear desi tara este "in pragul falimentului" din cauza sanctiunilor comunitatii internationale, a apreciat joi adjunctul ministrului israelian al Afacerilor Externe.

"Iranul este in pragul falimentului economic din cauza sanctiunilor (internationale) si sunt proteste tot mai mari impotriva ayatollahului, dar aceste sanctiuni nu au descurajat regimul aflat la putere in Teheran sa isi continue ambitiile nucleare", a afirmat pentru postul public de radio israelian Danny Ayalon.

"Pozitia noastra si cea a Statelor Unite se apropie" in privinta dosarului nuclear iranian, a adaugat el, referindu-se la contacte secrete.

Ayalon a facut aceste precizari in timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a plecat in cursul noptii catre New York, unde urmeaza sa sustina un discurs, joi, la Adunarea Generala a ONU, scrie MEDIAFAX.

Inainte de a pleca, Netanyahu a afirmat ca vrea sa actioneze "prin toate mijloacele" pentru a impiedica Iranul sa se doteze cu arma nucleara.

"Actionez prin toate mijloacele pentru ca Iranul sa nu se doteze cu arma nucleara. Istoria a dovedit ca cei care vroiau sa ne stearga de pe harta au esuat in misiunea lor", a afirmat Netanyahu intr-un comunicat.

Netanyahu a sugerat ca intentioneaza sa reitereze in discursul sau la ONU avertizarea in privinta unui Iran nuclear, pe fondul frictiunilor cu aliatul american care refuza sa impuna Teheranului "liniile rosii" cerute de premier.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.