Vicepresedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, a apreciat, miercuri, ca "situatia juridica" a romilor s-a ameliorat in Franta gratie unei circulare interministeriale adoptate la sfarsitul lui august. 

"Din punct de vedere juridic, situatia s-a ameliorat", a declarat Viviane Reding pentru postul de radio France Info in timp ce ministrul francez de Interne, Manuel Valls, si ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Bernard Cazeneuve, se aflau la Bucuresti pentru a discuta cu autoritatile romane despre problema romilor, potrivit MEDIAFAX.

"Am gasit pe langa Guvernul francez multa intelegere. In plus, aproape jumatate din Guvern a semnat" aceasta circulara, a subliniat ea.

"Exista acolo nu numai partea represiva, ci si una pozitiva pentru ca aceste populatii sa fie integrate si sa munceasca pentru societate", a adaugat comisarul european pentru Justitie.

Ea a recunoscut totusi ca este nevoie "de timp" pentru ameliorarea conditiilor materiale ale acestor persoane care sunt adeseori sub pragul saraciei si ai caror copii, cel mai adesea, nu merg la scoala".

Ministrul delegat pentru Reusita educativa, George Pau-Langevin, le-a trimis miercuri rectorilor academiei trei circulare pentru favorizarea scolarizarii copiilor romi si nomazi, din "grija pentru justitia sociala".

Reding a criticat dur in 2010 expulzarea romilor de catre guvernarea lui Nicolas Sarkozy comparand-o cu episoade din al Doilea Razboi Mondial.

La jumatatea lui august, ea scria intr-un articol publicat de cotidianul Liberation ca "este necesar mai mult decat niste strategii pe hartie si discursuri frumoase. Integrarea romilor trebuie sa devina realitate astazi".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.