"Trebuie sa gasim o solutie pentru Grecia", a declarat Merkel saptamana trecuta in fata anturajului sau, afirma saptamanalul, fara sa citeze vreo sursa. Merkel ar fi rostit aceste cuvinte inaintea ultimei misiuni a troikai reprezentate de UE, BCE si FMI la Atena, relateaza MEDIAFAX.
Potrivit cotidianului, consilierii sai se tem ca Guvernul german ar putea fi constrans sa ia masuri pentru stabilizarea Italiei si Spaniei, punand in aplicare o uniune a datoriilor.
Cancelarul vrea, de asemenea, sa impiedice punerea in aplicare a unui al treilea program de ajutor pentru Atena, pentru care ea considera ca nu va mai obtine majoritatea in Bundestag (Camera inferioara a Parlamentului), continua Der Spiegel.
Cotidianul arata ca Merkel ar fi in favoarea unei adaptari a programului in curs, prin cresterea transelor de credit pe viitor si reducerea valorii celor cu scandenta mai indepartata.
La sfarsitul lui august, cancelarul l-a asigurat pe premierul grec Antonis Samars de sustinerea sa si a aparat locul Greciei in zona euro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Cum devii relevant când ai o afacere pentru Generația Z
Sursa: start-up.ro
-
Quiz de personalitate: Ce animal interior activezi în următoarele 6 luni?
Sursa: garbo.ro
-
Zodia Berbec în 2026: 10 lucruri de care să ții cont dacă vrei să atragi banii
Sursa: kudika.ro