"Focul a cuprins o suprafata de 400 de hectare si situatia nu este favorabila din cauza rafalelor de vant", a declarat pentru AFP cu putin inainte de ora 19:00 un ofiter de comunicare al Centrului departamental operational pentru incendii si salvare (Codis) din Gironde. Acest responsabil a precizat ca in acest stadiu focul nu este controlat.
Acest incendiu este unul dintre cele mai importante de la inceputul verii in Franta dupa multiplele focare care au afectat Catalonia franceza, la 22 iulie, acoperind cateva sute de hectare, scrie MEDIAFAX.
Un pompier a fost ranit grav la cap de o ramura de copac si a fost transportat la spital. La inceputul serii, totusi, doar cinci case fusesera evacuate.
Cei 120 de pompieri insotiti de 20 de membri ai unitatii specializate in incendii de padure a pompierilor au primit ajutor din partea unitatilor venite din departamentele limitrofe.
Patru avioane Canadair si doua avioane Dash sprijina eforturile pompierilor pe frontul incendiului.
Incendiul s-a produs in timp ce Lacanau, statiune balneara situata la aproximativ 50 de kilometri nord-vest de Bordeaux si renumita pentru valurile sale, adaposteste in prezent elita mondiala a surfului pentru Lacanau Surf Pro, o etapa a circuitului mondial profesionist al acestei discipline.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro