O mare parte a averii imense a candidatului republican la Casa Alba, Mitt Romney, provine dintr-o retea netransparenta de investitii in strainatate.

Romney a acumulat o avere estimata la 250 de milioane de dolari dupa ce a infiintat fondul de investitii Bain Capital in 1984. El continua sa repete ca experienta sa ca om de afaceri ii acorda un avantaj in fata lui Barack Obama pentru a castiga alegerile prezidentiale de la 6 noiembrie.

Articolul din Vanity Fair detaliaza astfel cum Romney continua sa aiba interese personale in cel putin 12 din cele 138 de fonduri administrate de Bain Capital in insulele Caimans unde asemenea investitii sunt tinute secret, facand pur si simplu imposibila incercarea de a evalua valoarea reala a bunurilor candidatului, scrie MEDIAFAX.

El dispune de asemenea de un cont intr-o banca din Elvetia precum si alte interese in paradisuri fiscale precum Bermude, conform revistei.

"Ceea ce Romney nu intelege este ca toate acestea sunt dubioase", a declarat pentru revista avocatul specializat Jack Blum.

Casa Alba nu a ratat ocazia sa il atace pe adversarul lui Obama, apreciind ca aceasta este o dovada in plus a "pariurilor lui Romney impotriva Americii". "Intrebarea este de ce? A incercat oare sa evite plata corecta a impozitelor americane? (...) A incercat sa se protejeze impotriva dolarului?", s-a intrebat purtatorul de cuvant al echipei de campanie a lui Obama, Ben LaBolt.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.