In urma unor dezbateri aprinse, Parlamentul de la Sofia a adoptat in aprilie in prima lectura o lege care interzice fumatul in spatiile publice inchise. Ulterior, la recomandarea Ministerului Sanatatii, interdictia a fost extinsa la locurile de munca, restaurante, baruri, mijloace de transport in comun, cinematografe, teatre, hoteluri, in apropierea cladirilor admnistratiei publice, curti sau in apropierea unitatilor de invatamant sau centrelor de ingrijire, la locurile de joaca, locuri publice de agrement, in timp ce aeroporturile vor fi prevazute cu spatii inchise special destinate fumatului, scrie MEDIAFAX.
Potrivit ultimelor date, aproximativ 39% dintre bulgari sunt fumatori, iar 30% dintre femeile fumatoare nu renunta la acest obicei nici dupa ce raman insarcinate. Peste 50% dintre bulgari se declara in favoarea interzicerii fumatului in spatiile publice inchise.
Legea ar fi putut intra in vigoare inca din 2010, dar Guvernul a amanat aceasta decizie argumentand ca aceasta ar putea afecta industria turismului. Irlanda a fot prima tara din Uniunea Europeana care a interzis total fumatul in locurile publice in 2004.
Potrivit unui Eurobarometru, dupa Grecia, Bulgaria este a doua tara din Uniunea Europeana, cu cel mai mare numar de fumatori.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro