"Presedintele (sirian Bashar) al-Assad il primeste se emisarul ONU (si Ligii Arabe) Kofi Annan", a anuntat Sana.
La sosirea sa la Damasc luni, in a doua vizita pe care o efectueaza de cand a fost desemnat emisar international pentru Siria, in urma cu trei luni, Annan s-a declarat "ingrozit" de masacrul in care au fost ucise peste 100 de persoane, inclusiv numerosi copii, vineri si sambata, in localitatea Hula (centru).
Bashar al-Assad, responsabil pentru crimele contra umanitatii din Siria?
"Cei care se fac vinovati de aceste crime brutale vor trebui sa raspunda pentru ele", a declarat el despre acest carnagiu care a pus si mai mult in pericol planul sau de pace si a determinat Consiliul de Securitate al ONU sa condamne Damascul, scrie MEDIAFAX.
Consiliul de Securitate a denuntat duminica "o serie de bombardamente cu tancuri si artilerie gurvernamentale asupra unui cartier de locuinte" din Hula, intr-o declaratie adoptata in unanimitate, la finalul unei reuniuni de urgenta, la New York.
In cursul vizitei sale la Damasc, Annan urmeaza sa se intalneasca, de asemenea, cu "reprezentanti ai opozitiei si societatii civile" si cu generalul Robert Mood, seful misiunii de observatori din Siria, a anuntat Ahmad Fawzi, purtatorul de cuvant al fostului secretar general al ONU.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Cum arată și cu ce se ocupă noul iubit al Deei Maxer? Meseria care îl va face...
Sursa: kudika.ro