Multi invitati de seama, politicieni, oameni de cultura, artisti si actori, multa eleganta, multe zambete si numeroase petreceri: dupa sapte luni de la moartea Printului Rainier al III-lea, fiul acestuia, Albert al II-lea, a preluat ieri oficial tronul. Ceremonia s-a desfasurat la Palatul Grimaldi.

Print suveran de la decesul tatalui sau, la 6 aprilie, Albert al II-lea, in varsta de 47 de ani, s-a declarat emotionat primind, in maiestuoasa sala a tronului, felicitarile tuturor responsabililor acestui microstat la Marea Mediterana, enclava in teritoriul francez. Cele doua surori ale lui, printesele Caroline si Stephanie, s-au aflat alaturi de el. "Sunt deosebit de miscat, sunt profund onorat", a spus printul adresandu-se ministrului de stat Jean Paul Prous, numit la sugestia Parisului pentru a conduce executivul, sefului administratiei princiare, secretarul de stat Rene Novella, si directorului serviciilor judiciare, Alain Guillou. Monaco este cel mai mic stat european, cu o suprafata de 2 kilometri patrati si 32.000 de locuitori, dintre care doar 7.000 bastinasi. "Putem sa ne construim cu incredere viitorul si avem planuri ambitioase: determinarea mea este totala", a spus printul, insistand pe respectul marilor principii trasate in luna iulie, intr-un fel de "foaie de parcurs".

Transparenta financiara

Concret, Albert al II-lea si-a propus sa intareasca locul Monaco pe arena mondiala, continuand, in acelasi timp, dezvoltarea Pricipatului, misiune inceputa deja de tatal sau, dar pe care acum intentioneaza sa o completeze cu noi masuri de protectie a mediului inconjurator. In alta ordine de idei, intr-un interviu acordat la inceputul lunii, Albert al II-lea si-a reafirmat hotararea de a lupta impotriva infractiunilor legate de tranzactii financiare, in conditiile in care Monaco este frecvent acuzat de a fi un paradis fiscal si de a favoriza operatiunile de spalare de bani. In septembrie, Albert al II-lea a semnat cu Franta o conventie de ameliorare a transparentei financiare.

Simplitate si modestie

Printul, considerat un om plin de inteligenta si ambitios, tine intotdeauna cont de punctul de vedere al colaboratorilor sai. Alaturi de multe altele, el are de gand sa imprime un nou elan relatiilor cu Parisul. Semn al popularitatii de care se bucura noul suveran, apreciat inclusiv pentru simplitatea si modestia lui, pricipele s-a acoperit, practic, pentru aceste ceremonii, de drapele in alb si rosu. Chiar si vitrinele marilor magazine au fost invadate de aceste culori si de portretele printului. Albert al II-lea, care a recunoscut ca are un copil cu o fosta insotitoare de bord, este celibatar, iar chestiunea succesiunii sale ramane deschisa.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.