Cativa oficiali de rang inalt americani, intre care fostul comandant al Fortei NATO in Afganistan, generalul David Petraeus, au salutat programul "Politia Locala Afgana" (ALP), sustinand ca aceasta initiativa ii va alunga pe talibani din zonele rurale.
SUA si Afganistan vor semna un acord de parteneriat pe termen lung
Un raport comandat de Departamentul Apararii si realizat de RAND Corporation, a prezentat concluzii mai putin optimiste, potrivit unor oficiali americani, scrie MEDIAFAX.
Conform acestui studiu, care inca nu a fost dat publicitatii dar ale carui concluzii au fost prezentate de publicatia Los Angeles Times, 20% dintre echipele americane care supravegheaza unitati locale de politie au sustinut ca acestea din urma au comis violente impotriva civililor.
"Ramanem foarte atasati de acest program. Stim ca (acesti politisti afgani) mai au inca de infruntat numeroase dificultati. Dar sunt pe drumul cel bun, aptitudinile lor au crescut iar noi vom continua sa le sustinem", a declarat purtatorul de cuvant al Pentagonului, George Little.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro