Medvedev nu a reusit niciodata, in mod real, sa iasa din umbra lui Putin, potrivit unor analisti si presei independente.

Presedintele rus Dmitri Medvedev a declarat joi ca tandemul sau la putere cu premierul Vladimir Putin este pecetluit "pentru mult timp".

"Nu e nimic deosebit. Am anuntat despre ceea ce este vorba, de aceea cred ca trebuie sa ne destindem. Toate acestea sunt pentru mult timp", a declarat Medvedev, raspunzand unei intrebari a unei jurnaliste de la postul Ren-TV in legatura cu "rocada" sa cu Putin.

Medvedev urmeaza, la randul sau, sa preia postul de premier, dupa ce va parasi Kremlinul.

Presedintele in exercitiu a anuntat ca el considera un progres democratic aceasta schimbare de roluri, care permite ca "destinul tarii (si) procesul politic sa nu depinda de vointa unei singure persoane (...), sa existe mai multe persoane care sa influenteze politica", scrie MEDIAFAX.

"Mie mi se pare ca este normal, acesta este progresul catre democratie, si anume doua persoane ca acestea, trei, cinci, sapte, zece", a continuat el.

Putin castiga din nou: Rusii l-au ales presedinte pentru a treia oara

"Noi suntem legati cu Vladimir Putin nu doar prin cooperarea noastra politica, ci si printr-o prietenie de aproximativ 20 de ani", a subliniat Medvedev, care a lucrat la Primaria Sankt Petersburg, in anii '90, alaturi de fostul agent KGB.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.