"Acesta va fi la Geneva mai tarziu in timpul zilei si nu va mai pleca nicaieri in urmatoarele zile. Nu se va deplasa in Iran lunea viitoare nici saptamana viitoare", a declarat purtatorul sau de cuvant, Ahmad Fawzi.
Medvedev: Planul lui Annan, ultima sansa pentru evitarea razboiului in Siria
De fapt, Annan trebuie sa se adreseze luni Consiliului de Securitate al ONU prin videoconferinta de la Geneva, a precizat el. Aceasta ar fi a doua oara cand emisarul ONU face acest lucru, scrie MEDIAFAX.
Declaratiile lui Fawzi dezmint astfel pe cele facute anterior miercuri de liderul diplomatiei iraniene, Ali Akbar Salehi, care a declarat pentru presa ca "Kofi Annan va veni la Teheran saptamana viitoare, probabil luni".
Principal aliat regional al Siriei, Iranul sustine regimul presedintelui Bashar al-Assad si denunta in mod regulat politica Statelor Unite, a statelor europene si a monarhiilor arabe din Golf care incearca sa obtina inlaturarea presedintelui Assad sustinand gruparile opozitiei siriene.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro