Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentantilor din Statele Unite a aproba un proiect de lege care are scopul de a sanctiona regimul presedintelui sirian Bashar al-Assad.

Acest proiect va bloca toate ajutoarele financiare destinate persoanelor care investesc cinci milioane de dolari sau mai mult in sectorul energetic sirian, sau o suma mai mare sau egala cu un milion de dolari investiti pentru a ajuta Siria sa isi dezvolte capacitatea de rafinare.

Textul, intitulat "Proiectul de Lege Libertate in Siria", a fost adoptat in unanimitate.

Masuri similare au fost adoptate recent in cadrul Senatului. Textul trebuie sa fie adoptat de ambele Camere, in sesiune plenara, inainte de a fi trimis presedintelui Barack Obama pentru promulgare, scrie MEDIAFAX.

"Regimul (din Damasc) duce un razboi impotriva sirienilor, care sunt ucisi in fiecare zi in timp ce isi exercita drepturile lor fundamentale", a declarat presedintele republican al comisiei, Ileana Ros-Lehtinen.

De la acea data, "amenintarea reprezentata de regimul sirian impotriva Statelor Unite, aliatilor nostri si sirienilor a crescut in mod constant", a declarat Ros-Lehtinen. Potrivit unui rezumat al proiectului de lege, Damascul trebuie sa "sprijine drepturile omului si libertatea civila".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.