International22 Februarie 2012

Lectura de un minut

Cazurile de profanare a cartii sfinte a islamului de catre militari straini, care se inregistreaza periodic in Afganistan, declanseaza in mod sistematic manifestatii violente.

Comandantul Fortei Internationale de Asistenta pentru Securitate (ISAF) a NATO, generalul american John Allen, a prezentat scuze "poporului nobil al Afganistanului", in urma informatiilor care sustin ca "soldati de la baza Bagram s-au debarasat in mod necuviincios, in cursul noptii, de un numar important de documente islamice, inclusiv (exemplare ale) Coranului".

"Am avut cunostinta de aceste acte, am intervenit imediat si le-am oprit.
Documentele recuperate vor fi preluate imediat de autoritatile religioase competente", a continuat generalul Allen.

Mii de afgani au inconjurat baza Bagram, situata la nord de Kabul, lansand cocteiluri Molotov care au incendiat una dintre intrari. "Sunt cel putin 2.000 de persoane, ele manifesteaza pentru ca exemplare ale Coranului au fost incendiate in interiorul bazei", a declarat un ofiter de politie, scrie MEDIAFAX.

"Anchetam in maniera aprofundata acest incident si luam masurile necesare pentru a ne asigura ca acest lucru nu se mai intampla niciodata. Va asigur... va promit... ca acest act nu a fost intentionat", se arata in comunicatul generalului Allen.

Citeste si:
Impresionant: O femeie alăptează copiii mamelor ucise într-un atac...
Impresionant: O femeie...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.