Cel putin 57 de persoane au fost ucise joi dimineata, la Bagdad, intr-o serie de atentate cu bomba.

Purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii, Ziad Tariq, a anuntat ca 57 de persoane au fost ucise si alte 176 ranite, in zece atentate comise la Bagdad. Intr-un bilant prezentat cu putin inainte, Tariq preciza ca cel putin 40 de persoane au fost ucise si 149 ranite, in aceste atacuri.

Un reprezentant al Ministerului de Interne, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, declara anterior ca 27 de persoane au fost ucise si alte 133 ranite, in 11 explozii care par sa faca parte dintr-un atac coordonat.

Aceste atacuri au fost comise la o ora de varf in cartierele Bab al-Muatham, Karrada si Allawi din centrul Bagdadului, la Adhamiyah, Shuala si Shaab (nord), precum si la Jadriyah in est, Ghazaliyah in vest si al-Amil in sud, potrivit MEDIAFAX.

Acestea sunt primele violente de la inceputul unei crize politice care ameninta acordul fragil intre diferitele forte din tara si genereaza temeri privind revenirea la violentele interconfesionale, la cateva zile dupa plecarea trupelor americane si la un an dupa formarea Guvernului de uniune.

Blocul parlamentar laic Iraqiya, sustinut de sunniti, al doilea grup parlamentar ca marime, cu 82 de deputati, dupa coalitia silita a Aliantei nationale (159 deputati), a anuntat luni boicotarea Guvernului la doua zile dupa ce si-a suspendat activitatea in Parlament, denuntand "dictatura" premierului Nuri al-Maliki.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.