"Ii sunt recunoscator (presedintelui) Dmitri Anatolevici Medvedev, Congresului Rusiei Unite ca ma desemneaza si imi cere sa fiu candidat la postul de presedinte al Rusiei. Desigur, accept aceasta propunere cu recunostinta. Multumesc", a declarat Putin, conform MEDIAFAX.
Congresul partidului Rusia Unita trebuie sa voteze oficial pentru a-l confirma pe Putin, in varsta de 59 de ani, in postura de candidat la prezidentiale, asa cum s-a anuntat la sfarsitul lui septembrie.
Actualul presedinte, Dmitri Medvedev, a declarat atunci ca ii va lasa locul sau premierului, dupa prezidentialele din martie 2012. Seful statului va prelua atunci conducerea unui nou Guvern rus.
Vladimir Putin a parasit presedintia in 2008 si l-a desemnat pe Medvedev ca succesor al sau, pentru ca nu putea candida pentru un al treilea mandat consecutiv. Dar in calitate de sef al Guvernului, el ramane personalitatea centrala a regimului si liderul tarii.
Congresul Rusiei Unite, care a inceput la 9.00 GMT (11.00, ora Romaniei), intervine cu o saptamana inainte de alegerile legislative, care ar urma sa confirme suprematia formatiunii pe scena politica rusa.
Dmitri Medvedev, care a vorbit chiar inaintea mentorului sau, a cerut duminica tarii ca voteze pentru liderul "cel mai experimentat si mai popular" al tarii.
"Majoritatea absoluta a tarii noastre are incredere si isi pune sperantele de viitor (in Putin)", a precizat el. "Votati pentru programul nostru, pentru viitorul nostru si votati pentru candidatul nostru la presedintie", a adaugat el.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro