Seful diplomatiei romane a subliniat ca "este regretabil ca unele state membre decid sa prelungeasca restrictiile pentru cetatenii nostri pe piata muncii, fara ca cifrele si situatia reala sa o justifice".
"Din pacate, asemenea decizii nu sustin obiectivele UE de a construi o piata fara bariere si restrictii interne", a spus Baconschi, potrivit MEDIAFAX.
Conform comunicatului, decizia ignora apelurile recente ale comisarului european pentru afaceri sociale, Laszlo Andor, si ale Parlamentului European, prin raportul Ungureanu, in sensul eliminarii obstacolelor existente in calea deplinei mobilitati a lucratorilor in spatiul UE.
La 31 decembrie 2011 expira cea de-a doua perioada tranzitorie in care, conform Protocolului la Acordul de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE, statele membre anterior anului 2007 pot restrictiona accesul pe piata muncii pentru cetatenii celor doua tari.
Continuarea restrictiilor poate avea loc in conditiile in care exista semnale ale perturbarilor ale pietii interne a muncii in statele gazda si doar pentru perioada 2012-2013. Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2014, circulatia lucratorilor romani in spatiul UE urmeaza a fi liberalizata neconditionat. In prezent, 11 tari aplica masuri tranzitorii:Austria, Belgia, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda si Spania.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro