Germania, Marea Britanie si Franta intentioneaza sa prezinte Adunarii Generale a ONU o rezolutie de condamnare a reprimarii sangeroase a manifestantilor din Siria, dand asigurari ca beneficiaza de o sustinere-cheie din partea tarilor arabe, au anuntat joi mai multi diplomati, relateaza AFP.

Cele trei tari europene intentioneaza sa prezinte acest text Comitetului Drepturilor Omului al Adunarii Generale, pentru un vot care ar urma sa aiba loc marti, au anuntat oficiali germani, relateaza MEDIAFAX.

  • Rusia si China, aliati ai regimului de la Damasc

Succesul unui asemenea demers ar putea spori presiunea asupra Consiliului de Securitate al ONU, in legatura cu criza din Siria. Rusia si China au opus luna trecuta un vot de veto unei rezolutii de condamnare a abuzurilor comise de regimul presedintelui sirian Bashar al-Assad care, potrivit ONU, a ucis cel putin 3.500 de persoane.

  • Ultimatum catre Bashar al-Assad

Ambasadorii britanic, francez si german s-au intalnit miercuri, la ONU, cu omologii lor arabi, dupa ce Liga Araba a dat un ultimatum de trei zile presedintelui al-Assad pentru a pune capat reprimarii violente din tara sa, a anuntat un purtator de cuvant al misiunii germane.

"A existat o sustinere puternica pentru a continua demersurile cu un proiect de rezolutie. Anumite delegatii arabe si-au exprimat chiar intentia de a se afla intre initiatorii rezolutiei", a adaugat purtatorul de cuvant.

Iordania, Marocul, Qatarul si Arabia Saudita sunt de acord sa faca parte dintre initiatorii rezolutiei, iar alte state arabe urmau sa se alature, de asemenea, acestei initaitive, a anuntat ambasadorul britanic la ONU, Mark Lyall Grant.

"Proiectul de rezolutie prezentat astazi este rezultatul consultarilor directe cu membrii Ligii Arabe, un raspuns la evenimente critice de pe teren, in Siria", a adaugat Mark Lyall Grant.

  • Incalcarea drepturilor omului

"Lumea araba a transmis un mesaj foarte clar. Incalcarile grave ale drepturilor omului si suferintele poporului sirian trebuie sa inceteze", a declarat, de asemenea, ambasadorul german la ONU, Peter Wittig.
Citeste si:
Marea Britanie ar putea deveni mai săracă decât România. Analiza...
Marea Britanie ar putea...

"Apreciem ca exista o sustinere puternica pentru o rezolutie in Adunarea Generala. Speram ca acest lucru sa ii arate lui al-Assad cat de izolat este", a adaugat Peter Wittig.

Insa ambasadorul german a subliniat ca este imperativa o condamnare a regimului lui Bashar al-Assad din partea Consiliului de Securitate.

"Sa nu ne amagim. Nu exista niciun substitut pentru o actiune a Consiliului de Securitate. Inca asteptam sa vedem Consiliul indeplinindu-si responsabilitatile si pe membrii sai ca nu resping apelurile lansate din regiune", a subliniat el.

Rusia si China au opus un vot de veto unei rezolutii a Consiliului de Securitate asupra Siriei, pe 4 octombrie. Brazilia, India, Africa de Sud si Libanul s-au abtinut.

Rusia si-a reiterat joi opozitia fata de o actiune ONU. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat ca Occidentul si Liga Araba ar trebui sa nu il vizeze doar pe al-Assad, ci sa ceara si opozitiei siriene sa dea dovada de retinere. La randul sau, Guvernul chinez si-a exprimat "ingrijorarea profunda" fata de evenimentele din Siria.

"Este o oportunitate rara pentru Adunarea Generala sa intervina acolo unde Consiliul de Securitate a esuat in mod lamentabil, din cauza votului de veto socant chinez si rus si a pasivitatii Indiei, Braziliei si Africii de Sud", a subliniat Philipe Bolopion, directorul Human Rights Watch (HRW) pentru ONU.

Citeste si:
Prețul Daciei Spring, redus cu 10.000 de euro în Germania. Pornește...
Prețul Daciei Spring, redus...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.