Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, i-ar fi spus omologului sau american Barack Obama ca nu il mai "suporta" pe premierul israelian Benjamin Netanyahu si crede ca acesta "este un mincinos", relateaza site-ul ynetnews.com.

Potrivit site-ului frantuzesc Arret sur Images, dupa ce au sustinut o conferinta de presa, joi, la summitul G20, cei doi presedinti s-au retras intr-o camera privata pentru a discuta in continuare despre subiectele zilei, conform MEDIAFAX.

Conversatia ar fi inceput cu presedintele Obama care l-a criticat pe Sarkozy pentru ca nu l-a avertizat ca Franta va vota in favoarea aderarii palestiniene la UNESCO, in pofida obiectiilor Statelor Unite. Discutia s-a indreptat apoi catre Netanyahu, moment in care Sarkozy a declarat: "Nu il mai suport. Este un mincinos". Potrivit aceleiasi surse, Obama ar fi replicat: "Tu te-ai saturat de el, dar eu trebuie sa tratez cu el in fiecare zi!".

Aceste remarci ar fi trebuit sa fie confidentiale, insa microfoanele celor doi lider au fost lasate deschise in mod accidental. Problema de comunicare a ramas neobservata cateva minute, iar discutia celor doi lideri, care a deviat rapid catre alte subiecte, a putut fi ascultata de cativa jurnalisti, care inca aveau in posesia lor castile oferite de presedintia franceza pentru traducerile simultane din timpul conferintei de presa.

Reporterii prezenti la eveniment ar fi convenit sa nu publice aceste comentarii din cauza naturii lor sensibile, ceea ce explica lipsa acestui subiect din presa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.