Israelul este "din ce in ce mai izolat" in Orientul Mijlociu in contextul "primaverii arabe" si este "realmente important sa facem tot posibilul pentru a-l ajuta sa-si refaca relatiile cu tari ca Turcia si Egiptul", a declarat duminica secretarul american al Apararii, Leon Panetta.

Panetta a declarat ca nu are prea multe indoieli cu privire la faptul ca Israelul isi mentine superioritatea militara.

"Dar problema este daca e suficient sa-ti mentii avantajul militar, daca esti pe punctul de a te izola pe arena diplomatica", a adaugat Panetta, adresandu-se jurnalistilor la bordul avionului care il conducea in Israel in cadrul unui turneu in Orientul Mijlociu, informeaza MEDIAFAX.

"In acest moment extraordinar in Orientul Mijlociu, in timp ce se produc atatea schimbari, nu este bine pentru Israel sa fie din ce in ce mai izolat. Si asta este pe cale sa se intample", a precizat el.


"Cred ca pentru securitatea acestei regiuni este realmente important sa facem tot posibilul pentru a-l ajuta sa-si refaca relatiile cu tari ca Turcia si Egiptul", a adaugat oficialul american.

Panetta are programate intalniri cu lideri israelieni si palestinieni luni, inainte de a merge in Egipt, apoi la o reuniune a NATO la Bruxelles, in cursul saptamanii.

El a mai afirmat ca va exercita presiuni asupra liderilor israelieni si palestinieni pentru a reveni la masa negocierilor. "Principalul meu mesaj pentru cele doua parti este: nu pierdeti nimic reluand negocierile", a subliniat el.

Secretarul american al Apararii urmeaza sa se intalneasca luni cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, si cu ministrul Apararii, Ehud Barak, precum si cu presedintele palestinian, Mahmoud Abbas, la cateva zile dupa depunerea cererii de aderare a unui stat Palestina la ONU.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.