Compania privata Juneyao Airlines a confirmat ca unul dintre pilotii sai a refuzat sa-i cedeze locul, in culoarul aerian catre aeroportul Hongqiao din Shanghai, aparatului Qatar Airways care emisese un semnal SOS, precizeaza cotidianul chinez, informeaza MEDIAFAX.
Administratia chineza pentru aviatie civila (CAAC) din regiunea de est a anuntat ca ancheteaza incidentul din 13 august si, daca acuzatiile vor fi confirmate, cei vinovati vor fi "pedepsiti sever".
Compania Juneyao a promis, intr-un comunicat publicat miercuri, ca va coopera cu anchetatorii si a precizat ca echipajul avionului a fost suspendat, pentru a fi pus la dispozitia investigatorilor. "Ramane de dovedit faptul ca avionul Qatar Airways mai avea carburant pentru mai putin de cinci minute", a declarat Sun Peilan, purtator de cuvant al companiei aeriene chineze.
Aparatul Qatar Airways, care venea de la Doha, urma sa aterizeze pe aeroportul international Pudong din Shanghai, insa, dupa ce a traversat o zona de furtuna, nivelul carburantului a scazut periculos, iar pilotii au decis sa aterizeze la Hngqiao.
In apropierea aeroportului, aparatul a emis un semnal SOS, cerand permisiune de aterizare urgenta. Controlul de trafic a cerut aparatului companiei Juneyao sa-i cedeze locul in asteparea aterizarii, insa pilotul a refuzat de cel putin patru ori sa se isi amane aterizarea.
Cele doua avioane s-au aflat, un moment, la distanta foarte mica, existand riscul real de coliziune, potrivit discutiilor purtate pe un forum de specialitate, citate de Global Times.
"Zvonurile care apar pe Internet sunt departe de realitate", a afirmat Juneyao.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro