Tatal presedintelui american Barack Obama afirma in primavara lui 1961 ca el si tanara lui sotie intentioneaza sa isi dea copilul spre adoptie.

"Subiectul are sotia, cetatean american, insarcinata si desi sunt casatoriti ei nu locuiesc impreuna, iar doamna Dunham face demersuri pe langa Armata Salvarii pentru a da copilul spre adoptie", potrivit unei note care descrie o conversatie cu Obama scrisa de Lyle H. Dahling, oficial in cadrul biroului din Honolulu responsabil de imigranti.

Copilul, actualul presedinte Barack Obama, nu a fost dat spre adoptie si nu este clar daca tanarul cuplu chiar analiza o astfel de decizie sau daca povestea era inventata de Obama pentru calmarea oficialilor din domeniul imigratiei, care ii analizau cererea de prelungire a sederii lui in Statele Unite, informeaza MEDIAFAX.

"Nu am auzit niciodata de vreo discutie despre adoptie", a declarat Charles Payne, unchiul lui Dunham, care in prezent are 80 de ani si locuieste in Chicago. "Ann a decis ca a facut acest lucru si ca acesta este copilul ei si va avea grija de el. Din acea zi, din ce va pot spune eu, ea, Madelyn (Dunham) si Stanley (Dunham) au fost complet devotati lui Barack", a declarat el.

Nici cei cativa prieteni ai lui Ann Dunham din perioada respectiva nu isi amintesc ca aceasta sa fi mentionat intentia de a renunta la copil. Dimpotriva, Susan Botkin Blake, o colega de liceu a lui Dunham, descrie cat de entuziasmata era aceasta cu cateva saptamani inainte de a naste.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.