Aceasta greva a fost lansata de sindicatele din sectorul privat, GSEE, si public Adedy, pentru a protesta fata de proiectul controversat de austeritate pe termen mediu 2012-2015, a carui dezbatere incepe in Parlament luni seara si se va incheia miercuri cu votul deputatilor. Tarom a anulat un zbor spre Grecia si a modificat alte cinci.

Transporturile aeriene din Grecia, precum si mijloacele de transport urbane din Atena vor fi puternic perturbate marti si miercuri din cauza unei greve generale de 48 de ore la apelul centralelor sindicale ale tarii, au anuntat sindicatele vizate, scrie MEDIAFAX.

Pentru marti, companiile aeriene grecesti, Olympic Air si Aegean, au anuntat ca vor anula zeci de zboruri, majoritatea zboruri interne, si au modificat orele de plecare pentru zeci de zboruri externe.


Soferii de autobuze, troleibuze, trenuri interurbane si tramvaie din Atena vor fi in greva timp de 48 de ore
, marti si miercuri, in timp ce sindicatul conductorilor de metrou se va alatura acestei miscari, ceea ce va priva capitala de orice mijloc de transport in comun.

Traficul maritim catre insulele Marii Egee (est) si Ionice (vest) "risca probabil sa fie afectat" din cauza grevei unuia dintre sindicatele marinarilor, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul biroului de presa al politiei portuare.

  • TAROM isi modifica zborurile

Greva din Grecia are repercursiuni si asupra Romaniei. Tarom a modificat programul de operare al unor curse catre si dinspre Grecia din cauza grevei controlorilor de trafic eleni din 28 si 29 iunie, a anuntat marti operatorul aerian.

Astfel, cursele modificate sunt:

Cursa de marti ROT275 Bucuresti-Salonic va decola la ora 14:45 in loc de 15:35, iar zborul de intoarcere ROT276 Salonic-Bucuresti va pleca la ora 17:00, in loc de 17:50.

O alta cursa de marti a fost intarziata cu doua ore si 45 de minute, respectiv ROT273 Bucuresti-Atena cu plecare la 21:25, in loc de 18:40 si zborul ROT1274 Atena-Bucuresti care va decola la 23:45, in loc de ora 21:00.

Ultima cursa modificata de marti este cursa charter ROT5315 Bucuresti-Heraklion cu plecare la ora 13:40 si returul ROT5316 Heraklion-Bucuresti la ora loala 16:20.

Citeste si:
Revoltă națională din cauza legii pensiilor. Ambulanțierii au...
Revoltă națională din cauza...

Pentru miercuri au fost operate doua modificari ale curselor catre Atena si Salonic, iar un zbor catre capitala Greciei a fost anulat.

Astfel, cursa ROT 271 Bucuresti-Atena va decola la ora 11:30, cu trei ore si jumatate mai tarziu fata de ora programata initial, iar cursa retur ROT 272 Atena-Bucuresti va pleca la 13:50, in loc de 10:20.

Cursa ROT 273/ROT 274 Bucuresti-Atena-Bucuresti, cursa cu program de dupa-amiaza, a fost anulata, iar pasagerii au fost preluati de cursa de dimineata ROT271/ROT 272 din aceeasi zi.

Ultimul zbor afectat de greva controlorilor este ROT275 Bucuresti-Salonic cu plecare de la ora 14:50 (in loc de 15:35) si ROT276 Salonic-Bucuresti care va decola la 17:05, in loc de 17:50.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.