Avocata libiana Iman al-Obeidi, care a afirmat ca a fost torturata si violata de fortele regimului lui Muammar Kadhafi, a ajuns luni intr-un centru de refugiati din Romania, dupa ce a fost expulzata din Qatar.

Al-Obeidi reusise sa ajunga in Qatar, de unde a fost insa deportata joi, fiind trimisa inapoi in Libia, in zona controlata de rebeliunea impotriva regimului lui Muammar Kadhafi, relateaza CNN.

Un inalt oficial din Departamentul de Stat american declarase, la sfarsitul saptamanii trecute, ca femeia a plecat spre Malta si va ajunge intr-un centru european pentru refugiati inainte de a se indrepta catre destinatia sa finala.

Potrivit MEDIAFAX, surse diplomatice americane au afirmat ca Statele Unite sunt ingrijorate de soarta ei si coopereaza indeaproape cu oficialitati europene si libiene pentru a obtine plecarea sa din Libia, fiind dispuse sa-i acorde ajutor si sprijin. Al-Obeidi a declarat in repetate randuri ca vrea sa mearga in Statele Unite.

  • Aparent, Iman al-Obeidi a fost agresata inainte de a fi deportata din Qatar. Najah Dawaji, activist libian pentru drepturi si libertati, a afirmat ca femeia avea un ochi invinetit, vanatai pe picioare si zgarieturi pe brate in momentul in care a ajuns la Benghazi.

Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati (UNHCR) anuntase vineri ca i-a acordat femeii statut de refugiat si intentiona sa o transfere intr-un centru de tranzit din Romania, insa a fost impiedicat de autoritatile din Qatar.

  • Al-Obeidi a ajuns in atentia presei internationale la 26 martie, cand a intrat in hotelul Rixos din Tripoli in timp ce jurnalistii straini luau micul dejun. Ea le-a spus reporterilor ca a fost retinuta la un punct de control de la est de Tripoli si detinuta impotriva vointei ei timp de doua zile, perioada in care a fost batuta si violata de 15 barbati.

Batuta si violata de 15 ori de catre militia lui Gaddafi

Ea a fost din nou retinuta si escortata de agenti de securitate libieni, chiar in fata ziaristilor si a camerelor de luat vederi. Timp de mai mult de o saptamana, media nu a putut obtine informatii despre soarta ei, iar reprezentantii regimului lui Muammar Kadhafi au declarat ca ancheteaza acuzatiile acesteia.

Ulterior, ea a parasit Libia pentru a merge in Tunisia cu ajutorul a doi ofiteri care au dezertat din randul fortelor armate libiene. Al-Obeidi a fost preluata de diplomati francezi, care au predat-o oficialilor rebelilor - membri ai Consiliului National de Tranzitie (CNT) -, acestia trimitand-o in Qatar.

Citeste si:
Chase & Status pregătesc un show incendiar la festivalul Massif
Chase & Status pregătesc un...

Dupa ce a ajuns in Qatar, al-Obeidi a facut declaratii publice, afirmand ca CNT s-a folosit de ea. Consiliul a negat acest lucru, dar prezenta ei in Qatar pare sa fi devenit o problema pentru organizatie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.