Jurnalul lui Osama ben Laden include informatii despre importanta de a ataca Statele Unite si o lista cu datele importante din calendarul american, respectiv Ziua Independentei, Craciunul sau implinirea a zece ani de la atacurile din 11 septembrie.

Agentiile americane de informatii analizeaza un jurnal gasit la resedinta in care a fost ucis Osama ben Laden si care contine note scrise de mana de liderul Al-Qaida pe tema viitoarelor operatiuni, a anuntat miercuri un oficial american. Printre materialele confiscate in timpul raidului in care a fost ucis liderul Al-Qaida la 2 mai, in Pakistan, se afla "un carnetel in care ben Laden isi nota ideile pentru (noi) operatiuni", a declarat pentru AFP oficialul citat, sub acoperirea anonimatului, relateaza MEDIAFAX.

Acest carnetel nu este un jurnal cu date personale sau relatari ale experientelor emotionale traite de autor, a precizat sursa citata, ci mai degraba un suport pe care ben Laden "arunca diverse idei".

Anchetatorii americani cred ca informatii similare sunt continute si in alte documente, a declarat sursa citata. Ideea de a viza trenuri de calatori, asupra careia autoritatile au avertizat saptamana trecuta, a fost aflata din acest jurnal, potrivit MEDIAFAX.

Pentru moment insa, afirma oficialul, nu exista informatii despre momentul, data sau locul vreunui atac specific, iar multe dintre aceste insemnari sunt vazute mai degraba ca idei ale lui ben Laden decat ca planuri reale.

In acelasi jurnal, Osama ben Laden calculase cati americani ar trebui sa ucida pentru a forta Statele Unite sa se retraga din Orientul Mijlociu, relateaza BBC News Online. Liderul Al-Qaida ar fi conchis ca numai mii de morti, ca in atacurile din 11 septembrie, ar fi fost suficient pentru acest lucru, afirmand ca atacurile mai mici decat cele din 11 septembrie nu au impactul dorit.

El scrie ca si alte orase americane, cum ar fi Los Angeles, ar trebui luate drept tinta, nu numai New York.

Planurile lui ben Laden includ comploturile din Europa de anul trecut
cand calatorii si ambasadele au fost in alerta, potrivit unor oficiali americani.

Citeste si:
Principalul Jurnal al Zilei difuzat de Metropola TV, interpretat în...
Principalul Jurnal al Zilei...

Totodata, precizeaza sursele citate, ben Laden ar fi comunicat cu exteriorul prin mesaje scrise pe stick-uri de memorie, locuinta sa neavand telefon sau acces la Internet.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.