Dupa ani de zile in care Jacques Chirac s-a folosit de imunitatea prezidentiala pentru a scapa de acuzatii, merge la tribunal, potrivit HuffingtonPost.
Fostul presedinte francez, Jacques Chirac, va fi judecat pentru ca a abuzat de fonduri publice in timpul mandatului sau la primaria Parisului, inainte sa devina presedinte.
El este una din cele mai populare personalitati politice din Franta, desi a devenit primul fost presedinte care este judecat, acuzat ca a abuzat de fondurile publice pentru a plati oamenii din partidul sau, in perioada 1977 – 1995, cat a fost primar, scrie News.com.au .
Domnul Chirac este primul fost presedinte de stat francez caruia i s-au adus acuzatii penale, de cand Marshal Petain a fost acuzat de tradare dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.
Chirac va merge in fata tribunalului desi principalul sau reclamant a renuntat la plangere. Parisul si-a retras acuzatiile anul trecut dupa ce a ajuns la o intelegere cu fostul presedinte, acesta platind suma de 2.2 milioane de euro (1,9 milioane de lire; 3 milioane de dolari), anunta BBC.
Chirac va fi judecat impreuna cu alti 9 oameni. Este posibil sa primeasca 10 ani de inchisoare, o amenda de 150,000 de euro si sa ii fie interzis sa aiba functii publice timp de 10 ani, daca va fi condamnat. Insa nici nu se stie daca acesta va fi pedepsit sau chemat la bara. El singur a anuntat ca nici nu se va obosi sa apara in prima zi de deschidere a procesului, conform NzHerald.co.nz
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro