Un vapor-cisterna care transporta 2.000 de tone de acid sulfuric a naufragiat, joi dimineata, pe Rin, la Sankt Goar, intre Coblence si Mayence (vestul Germaniei), iar doi membri ai echipajului au fost declarati disparuti, a declarat politia fluviala, citata de AFP.

Accidentul, a carui cauza nu este cunoscuta, a fost semnalat in jurul orei 05.00 (06.00 ora Romaniei), potrivit politiei. "Doi membri ai echipajului au fost salvati, dar alti doi au fost declarati disparuti", a declarat un purtator de cuvant al politiei fluviale, Paul-Heinz Meurisch, relateaza MEDIAFAX.

Elicoptere echipate cu camere cu infrarosu au fost mobilizate pentru a-i gasi. Circulatia fluviala in regiune este suspendata.

Vaporul, cu o lungime de 100 de metri, a inceput sa se scufunde si are chila in aer, potrivit politiei fluviale.

Nu se stie pentru moment daca exista vreo scurgere de acid sulfuric, a precizat Meurisch.

Accidentul a avut loc in dreptul stancii Lorelei, denumita astfel dupa numele unei nimfe din mitologia germanica ce atragea marinarii prin cantecele sale. In realitate, aceasta stanca domina o zona deosebit de ingusta a fluviului Rin, unde curentii sunt foarte puternici si unde au loc numeroase accidente.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.