Alegatorii din Kosovo au inceput sa voteze, duminica, in primul scrutin legislativ de la proclamarea unilaterala a independentei, in februarie 2008.

Aproximativ 1,6 milioane de alegatori, dintre care 70.000 vor vota pentru prima data, sunt chemati sa aleaga 120 de deputati in Parlament, dintre cei 1.265 de candidati propusi pe 29 de liste, intre care sapte albaneze si opt sarbe, informeaza MEDIAFAX.

Douazeci de mandate in Parlament sunt rezervate minoritatilor, dintre care zece celor 120.000 de sarbi care traiesc in Kosovo, repartizati in enclave si in nord, in apropiere de granita cu Serbia, unde sunt majoritari.

Cele 2.280 de sectii de vot, repartizate in 37 de municipalitati, sunt deschise intre orele 7.00 si 19.00 (8.00-20.00, ora Romaniei).

La Pristina, inca de la deschiderea sectiilor, zeci de persoane, majoritatea in varsta, asteptau sa voteze. Unele dintre ele, mai tinere, voiau sa voteze inainte de a merge la serviciu.

Rata de participare ar putea fi unul dintre elementele-cheie ale acestui scrutin, care se anunta foarte strans, intre principalele doua formatiuni, Partidul Democratic din Kosovo (PDK), al premierului in exercitiu Hashim Thaci, si Liga Democratica din Kosovo (LDK), condusa de primarul din Pristina, Isa Mustafa.

Conform ultimelor sondaje, PDK este creditat cu 30 la suta din intentiile de vot, iar LDK cu 28 de procente. PDK si LDK sunt parteneri de coalitie in Guvernul in exercitiu.

Aceste alegeri legislative sunt organizate anticipat din cauza crizei politice din Kosovo, care a antrenat caderea Guvernului.

Desfasurarea scrutinului va fi monitorizata de 170 de observatori ai Retelei europene a observatorilor in alegeri (ENEMO) si supravegheata de peste 120 de echipe diplomatice, sub auspiciile Uniunii Europene.

Politia din Kosovo va mobiliza 6.000 de persoane pentru a asigura buna desfasurare a alegerilor, potrivit unui comunicat difuzat sambata la Pristina.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.