omania participa, vineri, la ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru Pace la nivel de ambasador, Bucurestiul hotarand sa isi alinieze pozitia la cea a UE, a anuntat, joi, Doris Mircea, director general al Directiei de Comunicare din MAE.

"Romania se va alinia pozitiei europene si va participa la ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru pace la nivel de ambasador", a spus Doris Mircea, potrivit MEDIAFAX.

China a solicitat inclusiv misiunii Romaniei la Oslo sa nu ia parte la ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru Pace, iar MAE analizeaza in continuare aceasta problema, nefiind inca luata o decizie, declara, la 25 noiembrie, Doris Mircea, director general al Directiei de Comunicare a MAE.

Pe de alta parte, ministrul de Externe anunta in aceeasi perioada ca Romania nu va trimite seful misiunii diplomatice la ceremonia decernarii premiului Nobel pentru Pace disidentului chinez Liu Xiaobo, programta la Oslo in 10 decembrie, ci va desemna o alta persoana.
"Noi nu ne temem nici de represalii, nici de altceva, dar in acelasi timp intelegem de multi ani sensibilitatile prietenilor nostri chinezi. Nu am vrea sa intervenim in marea lor societate intr-un fel sau altul. Cred ca chestiunea decernarii premiului a fost un act de libertate in Europa din partea Fundatiei Nobel si nu contestam niciun fel de optiune cand este vorba de o personalitate sau alta care contribuie la bunul mers al dialogului in aceasta lume. Nu vom fi acolo cu seful de misiune. Vom vedea pe cine trimitem, dar nu va fi seful misiunii", spunea Baconschi.

Institutul Nobel i-a invitat la ceremonie, programata pentru data de 10 decembrie, pe toti ambasadorii aflati in functii in capitala Norvegiei. Diplomatii trebuiau sa confirme pana pe 15 noiembrie participarea la eveniment.


Liu Xiaobo, in varsta de 54 de ani, a fost unul dintre luptatorii pentru democratie din piata Tiananmen, in 1989. Pe 25 decembrie 2009, el a fost condamnat la 11 ani de inchisoare pentru "comportament subversiv", dupa ce a semnat un text care cerea democratizarea Chinei.

In absenta sa si cea a familiei sale, disidentul va fi reprezentat simbolic la ceremonia de la Oslo printr-un scaun gol si o fotografie, iar unul dintre textele sale va fi citit de actrita Liv Ullmann.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.