Studiul, efectuat din 1946 pana in 1948 in Guatemala, era "clar contrar eticii" si "condamnabil", au declarat secretarul de Stat, Hillary Clinton, si secretarul pentru Sanatate, Kathleen Sebelius, potrivit MEDIAFAX.
- Aproximativ 1.500 de persoane au participat la acest experiment care avea ca obiectiv sa determine daca penicilina, care abia incepea sa fie folosita, poate fi utilizata pentru a preveni bolile cu transmitere sexuala (BTS).
Cercetatorii au ales drept cobai persoane vulnerabile, inclusiv bolnavi mental, si nu le-au informat nici cu privire la obiectul cercetarilor, nici cu privire la ce urma sa li se intample. Ei le-au incurajat sa transmita bolile sexuale si nu i-au tratat pe cei care au contractat sifilis.
Cel putin un pacient a murit in timpul studiului, fara sa se stabileasca daca experimentul a fost la originea decesului.
- "Ceea ce s-a intamplat atunci este o crima impotriva umanitatii si Guvernul isi rezerva dreptul de a depune plangere", a reactionat presedintele guatemalez, Alvaro Colom, care a fost informat joi de Clinton.
Presedintele american, Barack Obama, i-a transmis in cadrul unei convorbiri telefonice "regrete profunde" si a prezentat "scuze tuturor celor afectati", a informat purtatorul de cuvant al Casei Albe, Robert Gibbs, intr-un comunicat.
Obama a "reafirmat angajamentul Statelor Unite pentru ca toate studiile medicale efectuate pe om in prezent sa indeplineasca criteriile etice si juridice existente in Statele Unite si internationale", a adaugat Gibbs.
"Regretam profund ca acest lucru s-a intamplat si prezentam scuze persoanelor care au fost afectate de practici de cercetare atat de dezgustatoare", au afirmat Clinton si Sebelius, anuntand lansarea unei vaste anchete.
- Studiul era finantat de o bursa a Institutului american de sanatate (NIH), acordata Biroului sanitar panamerican, devenit ulterior Organizatia panamericana pentru sanatate.
Initial, cercetatorii au inoculat sifilis sau gonoree unor prostituate, lasandu-le apoi sa intretina raporturi sexuale cu militari sau detinuti.
Intr-o a doua faza, "vazand ca putini barbati sunt infectati, abordarea cercetarii s-a schimbat si a constat in inocularea (acestor boli) direct soldatilor, detinutilor si bolnavilor mentali", potrivit unor documente care descriu studiul.
5 mituri despre bolile cu transmitere sexuala in care sa nu mai crezi
- Francis Collins, directorul NIH, a calificat studiul drept "profund ingrijorator", vorbind despre "un exemplu revoltator al unui capitol negru al istoriei medicinei". El a subliniat ca directorul american pentru Sanatate de la acea vreme, Thomas Parran, a fost probabil pus la curent cu experimentul.
Studiul, care nu a fost niciodata publicat, a fost dat publicitatii anul acesta, dupa ce un profesor de la Wellesley College, Susan Reverby, a gasit din intamplare documente de arhiva care mentionau experimentul efectuat de controversatul doctor american John Cutler.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Early Game Ventures Fund II - 60 de milioane de euro pentru startup-uri
Sursa: start-up.ro
-
TEILOR lansează DAAR: bijuterii cu diamante create în laborator
Sursa: green.start-up.ro
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
OTP România anunță profit de 2 milioane de lei în T1 2024
Sursa: futurebanking.ro
-
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au despărțit, după 3 ani de relație!
Sursa: kudika.ro
-
Limuzina de aproape șapte metri a lui Putin va fi produsă în fosta uzină...
Sursa: wall-street.ro
-
Laura Olaru, românca cu gențile bomboană, își deschide primul magazin din țară
Sursa: retail.ro