Peste numai o saptamana, polonezii se vor prezenta in fata urnelor pentru a alege un nou legislativ, insa este de asteptat ca foarte multi dintre ei sa ramana acasa, in semn de protest fata de coruptia care macina actul de guvernare la toate nivelurile. Acuzatiile de coruptie au scazut din popularitatea actualei coalitii de stanga, cu radacini puternice in fostul Partidul Comunist. Acuzatiile care se aduc actualei coalitii sunt practic aceleasi care au trimis pe bancile opozitiei fosta guvernare de dreapta, reformatoare, al carei principal succes este integrarea tarii in NATO, in 1997, si asezarea fundatiei pentru integrarea in Uniunea Europeana, in 2004. Situatia actuala din Polonia nu este tocmai roz, rata somajului fiind extrem de ridicata, in jurul a 20 de procente - fapt care afecteaza viitorul economic al tarii.

Campania electorala a fost marcata de acuzatii reciproce, fiind mai putin o lupta de idei sau o lupta intre programe electorale. Conform ultimului sondaj de opinie, alianta de dreapta, proreforma, Platforma Civica, ar obtine 42% din voturi. Pe locul doi in preferintele electoratului s-ar afla, conform sondajului, alianta Lege si Justitie, creditata cu 24% din intentiile de vot. Grzegorz Schetyna, secretarul general al Platformei, considera insa ca noul guvern va fi unul de coalitie, deoarece 50% din numarul parlamentarilor ar fi insuficient pentru buna guvernare a tarii. "Daca vrem cu adevarat sa aplicam reforme serioase, daca vrem cu adevarat sa schimbam ceva, avem nevoie de un partener solid in Parlament si de o majoritate care sa ne permita sa guvernam nu doar in prima luna, ci timp de patru ani", a declarat Schetyna

Pentru functia de sef al Statului, lupta va fi acerba. Scrutinul prezidential va avea loc la 9 octombrie. Principalii candidati sunt Donald Tusk, din partea Platformei Civice si Lech Kaczinski, din partea conservatorilor grupati in jurul Partidului Lege si Justitie.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.