O descoperire facuta anul trecut in luna decembrie de catre NASA a alertat astronomii din toata lumea: un asteorid cu un diametru de 400 de metri se apropie periculos de Terra.

Mai mult, roca stelara are sanse foarte mari sa se afle pe un curs de coliziune cu planeta noastra pe 13 aprilie 2029.

In eventualitatea unui impact, Pamantul ar putea suferi pagube materiale si umane enorme, chiar daca nu ar duce la disparitia vietii pe planeta. Conform datelor disponibile pana acum, asteroidul, botezat "Apophis", dupa numele zeului egiptean al intunericului, distrugerii si raului, se va apropia de Pamant la o distanta de 30.000 de kilometri (de zece ori mai mica decat cea de la Pamant la Luna) existand temerea ca ar putea lovi planeta noastra.

Acest lucru ar putea insemna stergerea din istorie a unor intregi civilizatii, informeaza Bild. in prezent, aproximativ 710 asteroizi se afla pe o periculoasa orbita circumterestra si, dupa cum scrie Bild, se asteapta din partea Congresului american masuri de salvare a omenirii de la un posibil dezastru, eventual prin repetarea experimentului Deep Impact, din urma cu o luna, cand un asteroid a fost lovit si distrus de o racheta.

Acum 14 milioane de ani un asteroid a produs in zona Noerdlingen/Bavaria un crater cu un diametru de 25 km, ramasite ale acestuia imprastiindu-se pana aproape de zona actuala a orasului Praga, in Cehia. Temperaturi de 20.000 de grade Celsius au topit piatra, producand o viziune apocaliptica de felul celei descrise in Biblie: "si atunci am vazut ceva ca o mare de cristal care ardea...".

Un impact similar ar insemna acum distrugerea completa a unui intreg oras sau aparitia unor valuri uriase care ar scufunda comunitati intregi. Potrivit unei alte publicatii germane, Frankfurter Allgemeine Zeitung, distrugerile provocate de un eventual impact al unui asteroid cu Terra s-ar ridica la 400 de miliarde $, riscul unui astfel de impact fiind destul de ridicat din cauza imprevizibilitatii traiectoriei sale.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.