Scotland Yard este din nou in centrul unui imens scandal referitor la controversatul caz al brazilianului Jean Charles de Menezes care a fost ucis de politia londoneza a doua zi dupa atentatele esuate de la 21 iulie, fiind banuit de terorism. Postul britanic de televiziune a pus mana pe un dosar incendiar, care dezvaluie o cu totul alta poveste decat cea prezentata, la acea vreme, de politie.

Potrivit documentului secret, brazilianul de 22 de ani nu a fost somat de politie si habar nu avea ca era urmarit. De altfel, din imaginile surprinse de camerele video de la statia Stockwell reiese ca de Menezes se comporta normal: a luat un ziar care se distribuie gratuit la metrou, apoi a fugit sa prinda trenul care intra in statie.

Este evident si stanjenitor contrastul cu declaratiile politiei, potrivit carora brazilianul a sarit peste bariere, la somatia politistilor. De asemenea, au fost publicate imagini socante, din care reiese ca victima purta o geaca de blugi si nicidecum o haina groasa de iarna, sub care politia presupunea ca ar ascunde o bomba. De Menezes a fost impuscat dupa ce a luat loc pe scaun, dar poate cel mai grav este faptul ca el fusese deja imobilizat de unul dintre politistii care il urmareau.

El era supravegheat deoarece fusese confundat cu Hussain Osman, unul dintre suspectii in cazul exploziilor din 21 iulie. "Am auzit strigate si cuvantul ?politie? si m-am intors cu fata catre barbatul cu jacheta de blugi", a declarat unul dintre ofiterii de supraveghere. "Acesta s-a ridicat imediat, indreptandu-se catre mine si ceilalti ofiteri", a adaugat politistul, precizand ca l-a imobilizat pe brazilian.

"Dupa aceea, l-am impins inapoi pe scaunul unde statea initial, dupa care am auzit un foc de arma foarte aproape de mine", a adaugat politistul. Potrivit raportului citat de ITV, autopsia a demonstrat ca de Menezes a fost impuscat de sapte ori in cap si o data in umar. Alte trei gloante si-au ratat tinta, nimerind in peretii vagonului.

Politia, care a declarat ca a tras doar de sapte ori, a refuzat sa faca orice comentarii, o ancheta privind acest caz fiind in curs de desfasurare.

O alta concluzie socanta care se desprinde din documentul obtinut de ITV este aceea ca brazilianul a fost confundat cu Osman din cauza ca unul din politistii care il urmareau se afla la toaleta in momentul cand el a plecat de acasa. Practica politiei londoneze de a deschide focul asupra unui suspect de terorism a fost intens criticata dupa moartea brazilianului. Scotland Yard a insistat insa ca nu va renunta la aceasta procedura, care a devenit esentiala dupa teribilele atentate care au lovit Marea Britanie.

Noile dezvaluiri pun din nou politia intr-o lumina proasta, din cauza ca a mintit, a declarat pentru Reuters membrul unui grup de sustinere a familiei brazilianului, care cere autoritatilor sa renunte la asa-numita tactica "impusca pentru a ucide".


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.