Bulgarii au fructificat ieri una dintre ultimele sanse de a forma un guvern, singura cale de iesire din criza politica fiind, altfel, declansarea alegerilor anticipate. Criza, ce dureaza de aproape opt saptamani in tara vecina s-a incheiat dupa ce Partidul Socialist, Miscarea Nationala Simeon al II-lea si Partidul Minoritatii Turce au semnat un acord de colaborare in vederea formarii unui guvern care sa fie pe placul Legislativului de la Sofia. Liderii celor trei formatiuni care doresc sa se coalizeze au fost primiti de presedintele Parvanov, iar fotoliile ministeriale au fost deja negociate. Cei trei parteneri au decis sa sprijine o noua candidatura la postul de premier a liderului socialist Serghei Stanisev.
PROBLEME.
Aceasta miscare nu este insa lipsita de riscuri. Fostul judecator de la Curtea Constitutionala, Dimiter Gocev, a avertizat ca, dupa ce liderul socialist Serghei Stanisev a fost blamat de Parlament, la prima incercare de formare a unui guvern, nu mai poate candida din nou la postul de prim-ministru in cadrul aceleiasi proceduri. In aceste conditii, Curtea Constitutionala ar putea anula decretul prin care seful statului il va insarcina pe Stanisev cu formarea guvernului. Analistii spun ca de capacitatea bulgarilor de a rezolva in timp util aceasta criza depinde aderarea tarii la Uniunea Europeana.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Top 3 zodii menite să vindece karma de familie în 2026
Sursa: garbo.ro
-
Sorin Grindeanu atacă implicarea lui Tudor Chirilă în Comitetul pentru...
Sursa: kudika.ro